Mersul la psiholog nu este o rusine
La psiholog merg oamenii normali
Exista o preconceptie, in special la poporul roman, conform careia doar oamenii bolnavi sau cei cu probleme psihice merg la psiholog. Credeti-ma pe cuvant, la psiholog merg oamenii sanatosi, cei care vor sa se cunoasca, sa se descopere si sa actioneze cat mai bine in orice situatie cu care se confrunta. La psiholog merg oamenii care se simt coplesiti de viata de zi cu zi, care nu reactioneaza bine la stres sau sunt intr-un moment al vietii lor in care se simt, pur si simplu, depasiti. Dar repet, acestia nu sunt oameni bolnavi, sunt oameni perfect sanatosi si normali, care constientizeaza ca au nevoie de o mana de ajutor.
Nu imi e rusine sa spun, desi la inceput m-am ferit chiar si de prietenii apropiati de teama sa nu fiu judecata sau inteleasa gresit, am mers la psiholog 2 ani si probabil voi mai merge ori de cate ori voi simti nevoia sa primesc o parere avizata sau un sfat obiectiv.
Sunt una dintre persoanele care au ajuns la sedinte de terapie intr-un puseu de atacuri de panica, declansate atunci cand lumea imi era mai draga, chiar in vacanta. Nu am stiut ce se intampla cu mine si efectiv nu imi intelegeam starile, insa ajunsesem sa nu mai am chef de nimic, ba chiar sa imi fie frica sa fac lucrurile care inainte imi faceau atata placere. Acela a fost momentul in care am decis sa merg la psiholog, insa imi pare rau ca nu am mers mult mai devreme, daca as fi facut-o, as fi inteles ca am nevoie de o schimbare in stilul si in ritmul meu de viata si poate nu as mai fi ajuns sa ma confrunt cu atacurile de panica si cu anxietati.
Dupa cateva discutii cu terapeutul, am inteles de ce trec prin acele stari: pentru ca ma obisnuisem sa nu imi pese deloc de mine, ma obisnuisem sa trag de mine pana la epuizare, sa nu stiu sa spun NU si sa fac lucruri pentru altii chiar daca nu imi facea placere, sa sar peste mese si chiar peste somn si lista poate continua, pe principiul “lasa ca sunt tanara si pot sa le fac pe toate”. Ei bine, iata ca a venit si ziua in care corpul meu a cedat si, orice incarcatura pe care o aveam la nivel psihic sau emotional si orice stres mai accentuat au inceput sa se resimta fizic si sa somatizez atat de tare, incat erau zile cand nu aveam putere sa ma ridic din pat. Si, mai mult de-atat, nu am putut sa accept aceste schimbari bruste, eu fiind obisnuita sa fiu extrem de activa, ceea ce mi-a accentuat, pentru o perioada, si mai tare starea de rau.
Asa ca am continuat vizitele la psiholog pana acum cateva luni si, nu o sa va mint, a fost un proces complex, dificil si frumos in acelasi timp. Asteptam fiecare sedinta cu nerabdare, sa vad ce mai aflu nou despre mine, ce mai descopar si ce mai pot schimba. Lucrurile nu se intampla de azi pe maine, asa ca trebuie sa te inarmezi cu rabdare si sa iti dai timp, pentru ca, pe masura ce ajungi sa intelegi cine esti cu adevarat si de ce ai nevoie, totul se aseaza de la sine. Pe masura ce constientizezi cauzele care iti declanseaza toate aceste stari si anxietati, vei observa ca se reduc si ca incepi sa te simti mai bine. Important este sa fii perseverent si sa nu renunti la terapie, chiar daca vei avea momente cand vei simti ca nu se rezolva nimic. Been there, done that!
Ca sa rezum cele povestite mai sus, iata 5 lucruri pe care le-am invatat eu si le-am si aplicat, dupa 2 ani de terapie. Si, chiar daca nu mai sunt cea de dinainte, acum ma simt mult mai bine, imi respect stilul de viata indiferent de ce spun ceilalti si nu ma mai tem sa spun lucrurilor pe nume atunci cand ceva nu corespunde princiipilor mele.
- Am invatat sa ma accept asa cum sunt, chiar daca nu ii pot multumi pe toti;
- Am invatat sa spun NU situatiilor pe care inainte le acceptam;
- Am invatat ca mesele si somnul sunt foarte importante pentru o viata sanatoasa, asa ca le respect cu mare strictete;
- Am invatat sa imi sustin punctul de vedere;
- Am invatat ca prietenii adevarati sunt foarte putini, restul sunt cunostinte. Trist, dar adevarat.
Deci, dragii mei, daca simtiti ca va confruntati cu o problema careia va este greu sa ii faceti fata sau daca va regasiti in vreuna dintre situatiile enumerate de mine, nu va sfiiti sa mergeti la psiholog cu inima deschisa. Nu va fie teama de parerea celorlalti, oamenii oricum va vor judeca!
E super ca vorbesti deschis despre asta. Intr-adevar mersul la psiholog e deseori subiect tabu si e pacat pentru ca isi refuza un ajutor deseori necesar.