Istoria ceasului

Cum a aparut ceasul de purtat la mana

Il purtam zilnic la mana, pe post de accesoriu sau pentru a ne indica in ce moment al zilei ne aflam. Elegant, sport sau casual, negru, alb sau colorat, cu pietre pretioase sau dotat cu functii inteligente, ceasul de mana este astazi prezent in portofoliul multor branduri de lux si cunoaste o mare varietate de stiluri, modele si forme. 

Dar v-ati intrebat oare vreodata care este istoria ceasului si cum a aparut acesta? Pentru ca…raspunsul nu este deloc simplu­čśŐ. In urma unor cercetari stiintifice, s-a dovedit ca inventia ceasului nu poate fi atribuita unei singure persoane, iar pentru a ajunge la forma finala a ceasului de mana, asa cum o stim noi astazi, ceasul a trecut prin multe stadii de evolutie. Un lucru este cert insa: daca in trecut, stramosii nostri se ghidau dupa miscarea soarelui, dupa umbre si alte repere abstracte, probabil ca astazi noi nu am sti cum sa traim sau cum sa ne orientam in absenta ceasului.

Curioasa din fire, cum ma stiti, am studiat putin despre istoria ceasului si o sa va povestesc si voua, pe scurt, care sunt stadiile de evolutie prin care a trecut ceasul din Antichitate si pana in prezent.

Stadiile de evolutie a ceasului

In Antichitate, oamenii aveau un mod de trai extrem de simplu: stiau ca atunci cand este lumina trebuie sa munceasca, iar cand este intuneric trebuie sa doarma. Notiuni precum ora, minutul si secunda le erau total necunoscute.  

In jurul anului 3500 i.Hr, egiptenii au inceput sa manifeste un interes mai ridicat fata de notiunea de timp, asa ca au inventat ceasurile solare. Cum functioneau aceasta? Ei bine, egiptenii au hotarat sa imparta ziua in 12 parti egale, in functie de umbra pe care un obelisc o proiecta pe pamant. La cele 12 ore de lumina, din timpul zilei, au adaugat si cele 12 ore de noapte, astfel luand nastere ziua de 24 de ore asa cum ne este si noua cunoscuta astazi.

Desi ceasurile solare au reprezentat prima forma de masurare si indicare a timpului, acestea aveau totusi si un mare neajuns: nu functionau atunci cand era innorat sau noaptea. Prin urmare, oamenii au fost nevoiti sa inventeze alte instrumente pentru masurarea timpului care sa nu depinda de lumina solara si asa s-a ajuns la ceasurile cu apa inventate de greci, care puteau fi folosite in interior si atunci cand cerul nu era complet senin, dar nu si iarna, pentru ca apa ingheta. Deci nici acest tip de ceas nu era prea aproape de perfectiune.

Ca o curiozitate insa, in Grecia, ceasurile cu apa erau folosite pentru a masura si limita timpul de pledare a avocatilor pe durata proceselor, astfel ca, persoanele responsabile cu ceasurile cu apa au inceput sa primeasca mita. Umpleau cu apa doar o mica parte din ceas pentru pledoaria rivalilor, timpul acestora pentru a-si sustine cauza fiind in acest fel mai scurt, iar sansele de castig mai mici.

De-a lungul timpului, alte metode rudimentare de masurare a timpului au fost lumanarile sau, la chinezi, betisoarele parfumate, care erau realizate in asa fel incat sa arda un interval de timp exact. Cand acestea ardeau complet, oamenii stiau ca a trecut un anumit numar de ore.

Un alt instrument important de masurare a timpului a fost reprezentat de clepsidra, un vas din sticla format din doua compartimente. Compartimentul din partea de sus este umplut cu apa, nisip sau mercur si picura in compartimentul de jos, pentru o anumita durata de timp. Clepsidrele au fost utilizate din secolul al XIV-lea, insa le mai intalnim si in zilele noastre, atunci cand mergem la ceainarie si ni se aduce o clepsidra pe care sa o folosim pentru a sti durata de infuzare a ceaiului.

Mult mai tarziu, in jurul anului 996 d. Hr, a aparut primul ceas mecanic inventat de Papa Sylvester al II-lea, care era si cel mai precis de pana atunci. Datorita acestui fapt, ceasul mecanic s-a raspandit in toate marile orase ale lumii, fiind construit in zonele centrale. Primul ceas public a fost ridicat in Milano, in anul 1335, iar dupa anul 1400 a devenit un trend ca familiile bogate sa isi impodobeasca palatele sau locuintele cu orologii care functionau pe principiul greutatilor, contragreutatilor si pendulului.

Urmatoarea etapa in evolutia ceasurilor a fost aparitia ceasului cu arc, aceasta inventie fiindu-i atribuita lui Peter Henlein, un lacatus german. El a fost si cel care, pe langa componenta practica a ceasului, aceea de a indica ora, a introdus si o alta componenta, cea a designului.

Ceasul cu arc avea insa doar bratul care indica ora, nu si minutele si nu avea protectie de sticla deasupra. Bratul pentru minute a fost inventat in anul 1577 de catre Jost Burgi.

Desi progresul era unul vizibil ceasurile de pana aici tot nu aveau o precizie de 100%. Pana in anul 1583, cand, binecunoscutul Galileo Galilei, privind miscarea unui lampadar agatat de un lant lung, s-a gandit ca aceasta miscare ar putea fi o metoda de masurare a timpului. Astfel, a aparut ideea ceasului cu pendul, care a fost definitivata in anul 1657 de omul de stiinta olandez, Christian Huygens. Datorita acestei inventii, ceasul a devenit mult mai precis, ajungandu-se pana la inventarea secundarului.

Cand si cum a aparut ceasul de mana

Ceasul de mana, in varianta in care il cunoastem noi astazi, a inceput sa fie popularizat si purtat la scara larga abia in timpul Primului Razboi Mondial. Se spune ca soldatii au fost primii barbati care au inceput sa poarte ceasul la mana, pentru a nu-si pierde concentrarea la lupta si a lasa arma deoparte ca sa scoata ceasul din buzunar sa vada cat este ora. 

Desi raspandirea ceasului de mana a inceput atat de tarziu, se pare totusi ca primele ceasuri de mana ar fi aparut in secolul al XVI-lea, ca accesorii destinate exclusiv femeilor. Prima femeie care a purtat un ceas de mana a fost regina Elisabeta I a Angliei, care a primit cadou un ceas de la Robert Dudley, primul conte de Leicester. La vremea aceea, barbatii purtau doar ceasuri de buzunar.

In zilele noastre, din cauza unui stil de viata extrem de aglomerat, a intalnirilor si a job-ului la care nu ne permitem sa intarziem si a tuturor activitatilor care se desfasoara pe graba, ceasul a devenit indispensabil si, daca prin absurd acesta ar disparea, probabil am fi cuprinsi de o stare de confuzie si debusolare.  

Pe langa functia sa practica si evidenta, aceea de a ne indica ora, ceasul de mana a devenit astazi si un indicator pentru statutul social, pentru stilul de viata si pentru preferintele fiecaruia dintre noi. Mai mult de-atat, exista ceasuri care au in spate adevarate povesti de viata sau care, uneori, sunt transmise spre a fi purtate din generatie in generatie, avand o valoare inestimabila.

Stiati ca…

  • In casele oamenilor nu au existat ceasuri pana in secolul al XIV-lea?
  • O culoare frecvent intalnita la ceasuri este negru, datorita versatilitatii sale si a usurintei de a putea fi asortat la orice tinuta vestimentara?
  • Atunci cand sunt expuse in magazine pentru vanzare, ceasurile afiseaza, in cele mai multe cazuri, ora 10:10. Daca v-ati intrebat vreodata de ce,┬á raspunsul este destul de simplu: la ora 10:00, limbile ceasului seamana cu o fata zambitoare ­čśŐ, ceea ce ii ofera potentialului client, la nivel subliminal, o stare de bine si un impuls spre achizitie.
  • Cel mai scump ceas vandut vreodata apartine actorului Paul Newman. Este vorba despre un ceas Rolex care a fost vandut in cadrul unei licitatii pentru suma de 17,8 milioane de dolari?
  • Ceasul Rolex este renumit pentru conditiile extreme carora le poate face fata? Sir Edmund Hillary a purtat un ceas Rolex in timpul expeditiei britanice Hymalaia, in anul 1953, fiind primul care a ajuns pe culmile Muntelui Everest. De asemenea, in anul 1960, Marina SUA a trimis un submarin sub nivelul marii, la 10.911 metri. Submarinului i-a fost atasat un ceas Rolex la exterior, care a ramas intact pana la finalul expeditiei, fara a-si pierde precizia nici macar o secunda.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial