Hanul Vatra

Când eram copil, nu aveam unde să merg „la țară”. Toți ai mei erau de la oraș — și părinții, și bunicii — așa că vacanțele mele erau, de cele mai multe ori, acasă și la mare.
Îmi amintesc cum, în fiecare vară, colegii și prietenii povesteau că pleacă la bunici, la sat. Îmi plăcea să-i ascult cum vorbeau despre curți mari, animale, jocuri în aer liber și serile acelea lungi petrecute afară, dar, da, recunosc că eram puțin supărată când plecau toți și rămâneam singură în oraș.

În ultimii ani, însă, am descoperit că mă fascinează viața asta tihnită de la țară. Nu spun că aș putea trăi așa zi de zi, pentru că sunt genul de om obișnuit cu un ritm activ, cu planuri, deadline-uri și agitație. Dar, din când în când, simt nevoia să mă retrag undeva, să mă detașez de tot și să-mi trag sufletul.

Așa am descoperit Hanul Vatra, un loc cu poveste, aflat la doar câțiva kilometri de Horezu, în satul Costești. Un loc care te primește cu liniște, autenticitate și o atmosferă în care tradiția și confortul modern coexistă perfect.

Un han cu istorie – de la stabiliment balnear interbelic la pensiune

Clădirea principală a hanului are o istorie aparte. Partea veche, cea aflată astăzi în dreapta recepției, a fost construită între cele două războaie mondiale și a funcționat, multă vreme, ca stabiliment balnear – așa cum se „purta” în perioada interbelică.

A fost ridicată de o familie mai înstărită din sat, copiii preotului Sacerdoteanu, printre care se afla și medicul Fenelon, cunoscut drept medicul curant al Elenei Lupescu. La vremea respectivă, clădirea avea 14 băi la parter și 14 camere la etaj. Apele minerale din zonă erau folosite pentru tratamente și, ani la rând, au ajutat numeroși pacienți. După naționalizare, stabilimentul a continuat să funcționeze, însă după Revoluție a început un litigiu de retrocedare, iar clădirea a rămas în paragină până în jurul anului 2008. Atunci, imobilul a fost achiziționat și readus la viață. S-au obținut fonduri europene pentru reabilitare, au fost demolate anexele și construcțiile parazitare adăugate de-a lungul timpului și s-a păstrat doar partea cu arcadele în stil neoromânesc rural, care a fost recompartimentată pentru a corespunde cerințelor moderne de confort.

Extinderea cuprinde astăzi recepția, restaurantul, o anexă de cazare, locul de joacă pentru copii și o sală de conferințe. În procesul de reabilitare, s-a pus accent pe materiale naturale, de calitate: ceramică lucrată manual, piatră naturală pentru pardoseli, dușumele din stejar masiv tratate cu ulei, ferestre din lemn stratificat. În același timp, au fost refăcute detaliile originale ale clădirii și integrate elemente decorative specifice zonei – precum crucile de pe fânarele din Oltenia de sub munte.

Astfel, în 2015, Hanul Vatra și-a redeschis porțile, de data aceasta ca pensiune turistică, păstrând însă aerul autentic și respectul pentru istoria locului.

Cazare și facilități la Hanul Vatra

Hanul dispune de 14 camere – duble, triple, suite și un apartament – distribuite pe parter, etaj și mansardă, cu o capacitate totală de aproximativ 35–40 de persoane. Fiecare cameră are baie proprie și toate dotările necesare pentru un sejur confortabil.

Noi am fost cazați în Camera 15, o cameră spațioasă, care are chiar și saună privată – singura de acest fel din toată locația.

În incintă există și un loc de joacă pentru copii, o sală de conferințe, precum și un restaurant unde se servesc mesele zilnice.

Hanul nu funcționează cu meniu à la carte, ci cu preparate gătite în fiecare zi, ca acasă. Mâncarea e gustoasă, făcută din ingrediente locale, iar prețul e mai mult decât corect: 65 lei/zi/persoană pentru prânz și cină, cu micul dejun inclus în tariful cazării.

Personalul este amabil și atent, genul de oameni care chiar își doresc să te simți bine. Curtea este mare, frumos amenajată, iar liniștea locului te face să uiți complet de zgomotul orașului.

Ce poți vizita în zonă

Zona Costești–Horezu este una plină de locuri interesante de descoperit, așa că merită să petreci aici câteva zile bune.

Mănăstirea Horezu – inclusă în patrimoniul UNESCO, un exemplu superb de arhitectură brâncovenească.
Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota, ambele aflate la mică distanță, sunt locuri cu o energie aparte.
Muzeul Trovanților, o atracție unică în România, unde poți vedea formațiuni de piatră spectaculoase, „vii”.
Culele de la Măldărești, construcții fortificate pentru apărarea locuitorilor de cetele de haiduci.
Horezu, cu atelierele sale de ceramică, unde poți vedea meșteșugari lucrând chiar în fața ta.

Hanul Vatra este genul de loc care îmbină foarte bine tradiția cu confortul de azi, fără să piardă autenticitatea. Totul e simplu, curat, făcut cu bun gust — de la arhitectură și detaliile de design, până la atmosfera generală. Pentru noi, a fost un loc în care am reușit să ne desprindem de ritmul alert de zi cu zi și să ne relaxăm cu adevărat. Mâncarea bună, oamenii primitori și liniștea zonei fac din Hanul Vatra o alegere pe care am recomanda-o oricui caută un weekend calm, cu aer curat și timp pentru sine.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
Facebook0