Top 5 cazări pet friendly din România

caine

Pentru iubitorii de animale, plecarea în vacanță poate adesea să devină o provocare, mai ales când nu vrei să îți lași prietenul blănos acasă. Găsirea unei cazări care să fie prietenoasă și deschisă către nevoile companionilor patrupezi nu este întotdeauna ușoară. Fiind iubitori de animale și cunoscând greul prin care poți trece atunci când planifici o escapadă, am decis să creăm un top 5 cu unitățile de cazare (testate de noi) pet friendly din România, toate având peste 9,5 pe Booking.👌
Scopul nostru este să îți facem planificarea vacanței cât mai simplă și să te asigurăm că atât tu, cât și patrupedul tău, vă veți simți confortabil și bineveniți. Așa că, dacă ești în căutarea unei escapade relaxante unde să nu te desparți de prietenul tău blănos, citește mai departe pentru a descoperi locurile ideale de cazare care să îndeplinească toate aceste criterii.

  1. Serenity Resort
    Serenity Resort, situat în Codlea, aproape de Brașov, este un adevărat colț de rai pentru cei în căutarea liniștii. Complexul dispune de 13 căsuțe, un apartament, o sală de evenimente și un restaurant. Căsuțele sunt dotate cu geamuri panoramice și ponton propriu, asigurând intimitate și relaxare la cote maxime. Serenity Resort pune la dispoziția oaspeților și un restaurant elegant, Grace by the Lake, unde poți savura diverse preparate culinare, unele homemade, precum pastele, pateul cu coniac, pâinea etc. Noi am fost la Serenity Resort chiar a doua zi după nuntă și vă pot spune cu mâna pe inimă că a fost alegerea perfectă. Pentru mai multe detalii despre experiența noastră citește articolul de aici.

Adresă: Str. Halchiului nr. 100, Codlea, jud. Brașov
Date de contact: 0368 410 055;

office@serenityresort.ro
Site | Facebook | Booking

  1. Hai la Munte Bran
    Hai la Munte Bran este o experiență de cazare unică în cabane de tip A-frame, completate de geamuri panoramice care oferă o priveliște splendidă spre pădure. Complexul dispune de 3 astfel de cabane, fiecare cu o capacitate de până la 4 persoane. Fiecare cabană este dotată cu facilități moderne, inclusiv chicinetă complet echipată și un living room deschis cu leagăn, ideal pentru relaxare. Curtea complexului are 3000m² și include un ciubăr, un gratar, o terasă exterioară unde poți să iei masa sau, pur și simplu, să te bucuri de aerul curat de munte. Și, bineînțeles, de momente de răsfăț alături de patrupedul tău. Mai multe detalii despre această destinație poți găsi aici.

Adresă: Calea Zanoaga 21, Bran, jud. Brașov
Date de contact: +40 724 263 486;

booking@hailamuntebran.ro
Site | Facebook | Booking

  1. Pensiunea Veșeud11
    Pensiunea Veșeud11, situată în inima Transilvaniei, este un exemplu perfect de armonie între tradiție, eleganță și confort. Oferind cazare într-o fermă construită în anul 1880 și restaurată masiv în 2014, poate găzdui până la 28 de persoane în căsuțe, camere și apartamente. Această locație pet-friendly este ideală pentru cei care doresc să se reconecteze cu natura într-un cadru autentic românesc.
    Fiecare cameră păstrează elemente rustice, oferind totodată facilități moderne pentru un sejur confortabil. Peisajele înconjurătoare te invită la plimbări lungi alături de animalul de companie, iar atmosfera liniștită este completată de ospitalitatea gazdelor și a localnicilor. Ah, și să nu uităm, mâncarea e senzație, ca la bunica acasă, cu gemuri din fructe din livadă, carne la garniță și pâine pe vatră! Mai multe despre experiența noastră la Veseud11 găsești aici.

Adresă: Sat Veseud nr. 11 Comuna Chirpar, jud. Sibiu
Date de contact: +40 733 970 626;

info@veseud11.ro
Site | Facebook | Booking

  1. Pensiunea Provence Suceava
    Pensiunea Provence din Suceava este un loc ideal pentru călătorii în căutarea liniștii și confortului. Cu cinci camere spațioase, mobilier clasic și un spațiu comun elegant, pensiunea Provence oferă o atmosferă calmă, departe de agitația urbană. O combinație de ospitalitate autentică și frumusețea naturală a zonei face din Pensiunea Provence o destinație perfectă pentru o escapadă în natură alături de prietenul patruped. Prețurile variază între 270 și 400 lei pe noapte. Mai multe detalii despre mini-vacanța noastră în Bucovina găsești aici.

Adresă: Provence, Strada Cernăuți 75A, Suceava, jud. Suceava
Date de contact: +40 742 490 025;

provencesuceava@gmail.com
Site | Facebook | Booking

  1. Silver Bungalou
    Silver Bungalou din Săcele, situat la poalele munților, este un refugiu ideal nu doar pentru iubitorii de natură, ci și pentru prietenii necuvântători. Această cazare pet-friendly îți oferă posibilitatea de a-ți petrece vacanța într-un mediu care respectă nevoile tale și ale companionului tău patruped, fără a percepe o taxă suplimentară. Unitatea dispune de 4 căsuțe cochet amenajate (2 dispun și de chicinetă), o curte cu grădină și un ciubăr.
    Locația oferă acces ușor la numeroase trasee pitorești, ideale pentru drumeții și plimbări alături de blănosul tău, asigurându-ți astfel o experiență de neuitat în inima naturii. Mai mult de-atât, proximitatea față de orașul Brașov (10km) aduce beneficiul explorării culturale și istorice a regiunii, de la vizitarea cetății medievale la degustarea deliciilor culinare locale.Pentru mai multe detalii despre experiența noastră la Silver Bungalou citește articolul de aici.

Adresă: Strada Vulcan 3b, Săcele, jud. Brașov
Date de contact: +40 746 119 121
Facebook | Booking

În încheiere, dragi co-iubitori de animale, sperăm ca aceste locuri vă vor inspira să călătoriți mai des alături de prietenul patruped. Pentru mai multe aventuri și experiențe, ne puteți urmări și pe rețelele de socializare. Și nu uitați să împărtășiți cu noi și experiențele voastre minunate de travel minunate, vă citim în comentarii! Drum bun și vacanțe fericite tuturor!🐶🐱

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
Facebook0